De ceva vreme nu am mai scris pe blog și recunosc că duc lipsă de idei. Totuși, de curând am intrat în contact cu blogul colegului meu mai mare, Munteanu Alin, care are un blog pe care îl găsesc a fi genial... ca idee. Este un blog unde se postează articole pe temă istorică - și sunt foarte interesante, pentru publicul...larg. După cum probabil v-ați dat seama, fac reclamă acestui blog. Și pentru ca tacâmul să fie complet, am dat un copy + paste la un articol scris de mine. Citiți aici o variantă ”demo”, ca sa imi faceți mie trafic, și apoi aruncati o privire pe http://stiai-despre-istorie.blogspot.com/ Și începem:
În acest articol ne propunem să analizăm evoluţia fenomenului economic numit capitalism, să îi găsim într-o oarecare măsură un început, iar apoi să urmărim evoluţia gândirii economice în epoca modernă. Deşi spiritul capitalist nu intră în tiparele vieţii din perioada medievală, trebuie să îi căutăm forma primitivă în perioada medievală. Fernand Braudel spune despre capitalism că se desfăşoară şi îşi afirmă forţa la vârful societăţii, fiind prezentat ca apogeul şi motorul progresului economic. Însă tot el subliniază că modernitatea nu a creat capitalismul ci l-a moştenit[1]. Este greşit dacă ne gândim că goana după aur şi argint ar defini spiritul capitalist. Este însă vorba de o mentalitate schimbată a unor societăţi, iar acestea vor fi promotorul gândirii economice moderne.
Termenul de "capitalist" nu are numai o dimensiune economică, deşi economicul a jucat un rol esenţial, pentru că orice societate ca să existe, să creeze, trebuie să aibă condiţii de viaţă asigurate. Când spunem capitalist, înţelegem şi anumite tipuri de societate şi anumite tipuri de relaţii între membrii societăţii respective. Relaţiile economice de tip capitalist apar, mai întâi, acolo unde oamenii înzestraţi cu spirit întreprinzător, capabili să-şi asume riscuri, au creat activităţi în principal bazate pe comerţ, astfel încât putem spune că, într-o prima fază, capitalismul european era un capitalism comercial. El s-a dezvoltat mai întâi în cadrul republicilor italiene mediteraneene (Genova, Veneţia, Livorno), care dominau pana în sec. XV-XVI comerţul pe Marea Mediterană. Negustorii italieni, sprijiniţi întotdeauna de stat, îşi extind puţin câte puţin relaţiile comerciale către nordul Europei. Astfel, între olandezi şi italieni se creează o primă relaţie de ordin comercial[2]. Tot aici putem aminti şi de Liga Hanseatică, o alianţă comercială între oraşe stat, centre comerciale,legate între ele prin rute maritime, unde negustorii îşi făceau activitatea[3]. [...] După marile descoperiri geografice, mari cantităţi de aur şi argint au fost aduse în Europa, constituind una din principalele surse de acumulare primară de capital în ţările care aveau deschidere la mare. Europenii, animaţi de spiritul întreprinzător, cu gustul sporit pentru cunoaştere (stimulat de Renaştere în principal), creează o orientare raţionalistă a europeanului (anglo-saxoni) şi încep să pună sub semnul întrebării doctrina bisericească.
Noul curent economic ce apare în secolul XVI este mercantilismul – denumit aşa de Adam Smith. Mercantilismul a însemnat ruptura de scolastica medievală. Mercantilismul aduce economia la rang de ştiinţă. Epoca în care găsim mercantilismul coincide cu marile descoperiri geografice, apariţia statului modern şi deplasarea centrului activităţii economice şi politice din bazinul mediteranean în Oceanul Atlantic. Problema principală a mercantilismului este cea a îmbogăţirii naţiunii, care asigură forţa statului. Aceasta se poate face prin intermediul monedei, industriei şi a comerţului, practicat în Spania, Franţa şi Anglia[6]. Mercantilismul s-a manifestat în trei forme. Prima fază este reprezentată de bullionism, găsit în Spania secolului XV, unde se considera că bogăţia statului este dată de cantitatea de aur şi argint. Altă formă apare în Franţa sub denumirea de industrialism. Aici, dezvoltarea industriei naţionale pentru procurarea mărfurilor de consum şi stocul monetar de care ţara avea nevoie. Cea mai evoluată formă a mercantilismului apare în Anglia, sub denumirea de mercantilism comercial. Anglia urmărea dezvoltarea comerţului, a industriei şi a coloniilor pe care le poseda. Prezentarea mercantilismului ne permite să ne formăm o imagine despre gândirea întreprinzătorilor din perioada constituirii statului burghez modern[7]. Mai târziu, ca răspuns la mercantilism, apare şcoala clasică. Din cadrul şcolii clasice distingem fiziocraţii, Adam Smith, şcoala engleză şi cea franceză. Contrar mercantilismului, curentul fiziocrat, apărut la mijlocul secolului al XVIII-lea, a constituit o veritabilă şcoala economică, având, după cum se remarcă în literatură, un conducător, un manifest si discipoli. Cel mai reputat dintre fiziocraţi, considerat coiful curentului, a fost francezul François Quesnay (1694-1774). „Manifestul” său este reprezentat prin Tabloul economic, publicat de el în 1758, în care se prezintă, pentru prima dată, un model cantitativ al circuitului economic şi al fluxurilor dintre ramurile economiei naţionale. Între reprezentanţii acestui curent se numără discipolii lui Quesnay: Du Pont de Nemours, Mercier de la Riviere şi Jacques Turgot (1727-1781), care, în timpul lui Ludovic al XVI-lea, a deţinut funcţia de controlor general al finanţelor Franţei. Concepţia fiziocratică se remarcă printr-o serie de contribuţii şi idei importante, între care: critica argumentară a mercantilismului, formularea ideii cu privire la existenţa unei ordini naturale în societate şi a unor legi naturale de dezvoltare a acesteia, faptul că agricultura este singura ramură productivă, în care se creează produs net şi se sporesc cantitățile de resurse disponibile, celelalte fiind considerate sterile. Concepţia de bază a fiziocraţilor se caracterizează prin respectul proprietăţii private, libertatea schimbului de mărfuri şi caracterul echivalent al acestora şi adoptarea unui impozit unic pe produsul net perceput de proprietarii funciari [8].
[1] Fernand Braudel, Dinamica capitalismului, Corint, Bucureşti, 2002, p. 55. [2] Ibidem, p. 56. [3]http://ro.wikipedia.org/wiki/Liga_Hanseatic%C4%83 din 20 octombrie 2011. [6] Mihai Todosia, Doctrine economice, Piatra-Neamț, 1994, p. 24. [7] Ibidem, pp. 25-28. [8] Ibidem, pp. 36-49.
Sunt o fire sociabila. Accept inculti in jurul meu si suport femeia pana la un anumit punct de fierbere. Imi place sa beau cafea si sa fumez. Ma ajuta sa reflectez asupra mai multor subiecte interesante de discutie. Imi place sa ma imbrac frumos deci pot fi usor caracterizat ca fiind snob. Imi place sa joc fotbal, deci imi place sa injur. Muzica este acel fenomen care ma dezlantuie si sunt in stare sa ascult orice, depinde de starea de spirit. Imi place sa beau, dar nu in cantitati industriale...doar cat sa fiu capabil sa povestesc ceva interesant a doua zi.
Personal, imi pleaca mustata in partea stanga cand aflu ca te-ai intors din vacanta. Dupa ce ai terminat secerisul la porumb, te-ai spalat pe maini, ai dat cu putina tencuiala pe fata apoi ai urcat in tren. In tren, iti mai zambeste vreun neavizat, pacalit de aparentele pe care le lasa geaca ta din piele, luata din mall. Si ii strici repede combinatiile, pentru ca tu stii ca poti mai mult.
Cu un an in urma nu vorbeai cu nici un baiat, dar de cand ai iesit la cafea in centru, s-a intamplat ceva. Mai sa ti se topeasca bateria la telefon, nu alta. Ca sa inveti mai bine cum stau lucrurile, ai stat si ai analizat comportamentul prietenelor tale mai mari, care atrag barbatii ca mirosul de mici la gratar. Ele ti-au bagat in cap ca nasul tau e mostenire de la Cleopatra, iar tu nu ar trebui sa cedezi la avansurile vreunui greieras. Ele te-au invatat sa negociezi in spirit capitalist acea senzatie de atasare pe care, cu atata nonsalanta, o denumesti "iubire".
Si se marita fetele mai mici ca tine - care nici cartofi prajiti nu stiu sa faca. Nici nu ar trebui. "Nu era stabilit ca ma intretii?" - si tu te simti abandonata. Daca nu prinzi si tu ceva, incepi sa te dai cu capul de pereti si sa plangi de suparare. Incepi sa banuiesti ca tencuiala nu-i destula, sau ca parfumul trebuie schimbat caci nu se mai simte. Nu dispera! Iti vine randul. Imediat ce ajungi sa imiti la perfectie comportamentul "trademark" al indivizilor de rang inalt, vine si schimbarea mult dorita din viata ta.
Pacat... personal, mi-ar fi placut sa iti recunosti originea si sa te mandresti cu ea ori de cate ori ai ocazia. In principiu, sa ramai sincera si naturala.
Va pup! Asta-i pentru toati fetili noastri, mai....
un simplu blog
